Activitate

 

2022

Dosar nr. 516/2022 (rezumat)-Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu când în cotidianul Ziarul de Vrancea, în cursul lunii august 2022, a fost publicat un articol privind comportamentul nepotrivit al unui cadru medical din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focşani, în momentul în care părinţii unui bebeluş au ajuns cu acesta la spital în timpul nopţii, deoarece făcea febră.

Au fost realizate demersuri către conducerea unităţii sanitare, solicitând informaţii privind ancheta disciplinară care trebuia realizată pentru a se verifica informaţiile apărute în presă.
Din răspunsul primit am aflat că în urma cercetării disciplinare cele prezentate în presă se confirmă; s-a constatat un comportament inadecvat şi lipsit de empatie faţă de bolnav şi părinţii lui, limbaj şi atitudine nedemnă în timpul serviciului.
Angajata în cauză a fost sancţionată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă. Aceasta mai fusese sancţionată disciplinar anterior, sancţiunea fiind mai blândă. De asemenea, se preciza că periodic au loc instruiri ale personalului spitalului, dar şi evaluări privind satisfacţia pacienţilor faţă de serviciile oferite de spital.

Dosar nr. 96/2022 (rezumat)-Sesizare din oficiu vizând posibila încălcare a art. 35 din Constituție, privind dreptul la mediu sănătos

Informațiile au fost prezentate pe site-ul www.monitoruldegalati.ro din data de 07.02.2022, în articolul intitulat Locuitorii din Independența, Piscu și Vasile Alecsandri terorizați de mirosuri insuportabile. Ca rezultat al demersului nostru, Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu ne-a comunicat că instituția s-a autosesizat și s-au dispus controale în data de 07.02.2022 la cele 3 U.A.T.-uri.
Ca urmare a verificărilor efectuate în teren s-a constatat existența unor zone pe teritoriile agricole ale comunei Independența cu depozitări de fertilizant (îngrășământ organic) neîncorporat în sol, acesta fiind sursa de disconfort olfactiv pentru locuitorii din vecinătate. A fost verificată activitatea întreprinderii individuale care deține exploatația agricolă pe teritoriul comunei Independența (în suprafață de 503,76 ha) cu privire la respectarea legislației specifice de mediu. În conformitate cu declarația dată de către titularul întreprinderii individuale în data de 09.02.2022, disconfortul olfactiv creat prin stocarea îngrășământului a fost din cauza unor defecțiuni ale utilajelor agricole specifice (remorca de împrăștiere, tractor) care au făcut imposibilă procedura de aplicare și încorporare imediată a îngrășământului în sol.

La data de 09.02.2022, îngrășământul era încorporat integral în sol și sursa disconfortului olfactiv era eliminată.

Dosar nr. 97/2022 (rezumat)-Sesizare din oficiu vizând posibila încălcare a art. 34 și a art. 35 din Constituție (dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la mediu sănătos), ca urmare a informațiilor apărute în presă potrivit cărora în satul Armeni, comuna Slobozia Ciorăști, județul Vrancea, o societate comercială depozitează și arde deșeuri în mod constant și ilegal

În răspunsul trimis de Comisariatul Județean Vrancea al Gărzii Naționale de Mediu se reține faptul că amplasamentul semnalat a fost verificat în data de 09.02.2022, constatându-se că terenul indicat este proprietate a unei persoane fizice, care a colaborat cu echipa de control, la momentul vizitei în teren nefiind identificat vreun incendiu în desfășurare sau urme de incendiere de deșeuri, lucru vizibil și din fotografiile efectuate la fața locului.

Referitor la situația descrisă în articolul de presă, conform declarației proprietarului terenului, au fost executate lucrări de igienizare în vederea pregătirii pentru arat, iar cei care au prestat aceste lucrări au făcut un foc controlat cu lemne, într-un butoi, pentru a se încălzi, deșeurile rezultate în urma acestei acțiuni fiind predate unui operator colector autorizat. Totodată, comisarii de mediu au stabilit măsuri și pentru autoritatea publică locală, al cărei reprezentat a fost prezent la momentul efectuării controlului, reamintind responsabilitățile pe care le are în monitorizarea și controlul cu scop preventiv și la sesizarea publicului a activităților care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului și care pot crea disconfort olfactiv.

2021

Dosar nr. 504/2021 (rezumat)-Sesizare din oficiu vizând posibila încălcare a art. 34 din Constituție (dreptul la ocrotirea sănătății), ca urmare a informațiilor apărute în presă potrivit cărora o femeie a acuzat că soţul ei, diagnosticat cu pneumonie, a fost ţinut în frig în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galaţi fără să fie văzut de un medic și a decedat, deși bărbatul în vârstă de 46 de ani era vaccinat împotriva COVID-19 cu schema completă

Din analiza răspunsurilor primite de la instituțiile către care s-au efectuat demersuri (Serviciul de Ambulanță Județean Galați, Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, Colegiul Medicilor Galați, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați), Avocatul Poporului a constat existența unei încălcări a drepturilor persoanei prin sistarea cercetării interne/disciplinare pentru soluționarea plângerii familiei, de către conducerea unității sanitare în care s-a produs tragedia, motivat de ancheta penală în curs.

Astfel, a fost emisă Recomandarea nr. 35/2022, către Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, având ca obiect reluarea verificărilor la nivelul unității sanitare pentru soluționarea sesizării soției, motivat de lipsa temeiului legal al suspendării acestora în cazul unei cercetări penale în desfășurare și informarea petentei în legătură cu rezultatele acestei acțiuni, cu inițierea unei eventuale proceduri disciplinare în temeiul dispozițiilor Codului muncii, precum și cu privire la măsurile dispuse.

Managerul unității sanitare și-a însușit Recomandarea Avocatului Poporului și a hotărât reluarea verificărilor la nivelul spitalului pentru soluționarea plângerii formulate de către soția pacientului decedat, dispunând întrunirea Comisiei de analiză a deceselor intraspitalicești și comunicarea rezultatelor acestei acțiuni atât petentei cât și Avocatului Poporului.

Sari la conținut