Galerie foto MNP

22 mai 2026 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Nr. 1 București (Arestul Central). La această activitate au participat și au fost purtate discuții cu reprezentanți din partea conducerii Centrului și polițiști, angajați ai unității menționate, precum și cu persoane private de libertate, aflate în custodia unității de poliție. Se cuvine a sublinia că, în acest context, s-a reținut ca aspect pozitiv că unitatea de poliție a creat noi locuri de deținere, care erau conforme cu standardele europene sub aspectul suprafeței, volumului, ventilației, satisfacerii nevoilor fiziologice în condiții de intimitate, acestea nefiind situate la demisolul clădirii, ca celelalte camere, ci erau amenajate suprateran (la etajul clădirii).

5 mai 2026 – Campanie de mediatizare desfășurată de o echipă MNP –  Centrul Zonal București la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, municipiul București

16 aprilie 2026 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la sediul Penitenciarului București – Rahova, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății. Activitatea s-a desfășurat în 2 sesiuni: una cu persoanele private de libertate și cealaltă sesiune cu reprezentanți din partea conducerii Penitenciarului București – Rahova și polițiști de penitenciare, angajați ai unității menționate.

19 martie 2026 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la sediul Penitenciarului Găești, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Discriminării Rasiale. La această activitate au participat persoane private de libertate, precum și reprezentanți din partea conducerii Penitenciarului Găești și polițiști de penitenciare, angajați ai unității menționate

3-5 martie 2026 – Campanie de informare și instruire desfășurată de o echipă MNP – Centrul Zonal București, în următoarele unități rezidențiale: Casele de tip familial Casa Îngerilor și Speranța din cadrul Complexului de Servicii Sociale Găești, județul Dâmbovița; Apartamentele Brândușa și Ghiocelul din cadrul Complexului de Servicii Dumbrava Minunată, localitatea Pitești, județul Argeș; Centrul pentru adulți și bătrâni aflați în dificultate cu cazare Oțelu Roșu din cadrul Fundației Humanitas Pro Deo, Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin; Căminul pentru persoane vârstnice Sf. Ioan din cadrul Asociației Serviciul de Ajutor Maltez în România – Filiala Timișoara, județul Timiș.

20-22 ianuarie 2026 – Campanie de informare și instruire efectuată de o echipă MNP – Centrul Zonal București la Căminul de bătrâni Premier Care din cadrul Căminului Memorial Doctor Popescu S.R.L. Pucioasa, Locuința protejată pentru persoane vârstnice din cadrul Fundaţiei Centrul Creştin Social Medical de Zi Sighișoara; Căminul pentru vârstnici Filadelfia din cadrul Fundaţiei Creştine Diakonia Sighișoara.

24 noiembrie 2025 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii și a pedepselor sau tratamentelor aplicate cu cruzime, inumane sau degradante, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la Penitenciarul București-Jilava

20 noiembrie 2025 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii și a pedepselor sau tratamentelor aplicate cu cruzime, inumane sau degradante, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Giurgiu.

4-6 noiembrie 2025 – Campanie de informare și instruire efectuată de o echipă MNP București la CTF Piatra Lunii, CTF Piatra Soarelui, CTF Ochi de Șoim, CTF Ochi de Tigru – Buzău; CTF nr. 1 Întorsura Buzăului; CTF nr. 2 și nr. 3 Târgu Secuiesc.

9 octombrie 2025 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu și la Căminul pentru persoane vârstnice ”Paradisul Seniorilor” din Giurgiu.

30 iunie 2025 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou. La această activitate au participat persoane private de libertate, precum și reprezentanți din partea conducerii Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou și polițiști de penitenciare, angajați ai unității menționate.

13-15 mai 2025 – Campanie de informare și instruire efectuată de o echipă MNP la unități rezidențiale pentru minori din județele Mehedinți (Vânjulețul și Drobeta Turnu Severin), Gorj (Rovinari) și Vâlcea (Râmnicu Vâlcea).

20 martie 2025 – Campanie de informare şi instruire în scopul prevenirii torturii, organizată de MNP – Centrul Zonal București, la sediul Penitenciarului Găești, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Discriminării Rasiale. La această activitate au participat persoane private de libertate, precum și reprezentanți din partea conducerii Penitenciarului Găești și polițiști de penitenciare, angajați ai unității menționate.

12-14 iulie 2022 – Pregătire profesională a membrilor MNP cu tema ”Garanțiile mecanismelor naționale de prevenire (conform OPCAT) și Procedura de efectuare a vizitelor. Consolidarea abilitătilor de monitorizare ale personalului MNP România prin efectuarea unei vizite practice la Centrul Educativ Târgu-Ocna, județul Bacău”, Slănic Moldova

26 mai 2022 – Activitate de instruire a personalului din Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Artemia Techirghiol, din subordinea DGASPC Constanța

25 mai 2022 –  Întâlnire de lucru cu tema “Monitorizarea misiunilor de returnare sub escortă”, organizată de către Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR)

Sari la conținut