În 3002 localități din România (94,34%) este încălcat dreptul elevilor la burse școlare

 

Astăzi, 10 septembrie a.c., a fost lansat în conferință de presă, Raportul privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020, realizat de Avocatul Poporului și Societatea Academică din România.

Obiectul raportului a fost reprezentat de situația respectării dreptului la burse școlare al elevilor de către autoritățile publice locale din România în anul școlar 2019-2020, având la bază date din 3182 de unități și subdiviziuni administrativ-teritoriale în sarcina cărora există obligația de a acorda burse școlare pentru elevi, obținute cu sprijinul celor 42 de instituții ale prefectului.

Rezultatele cercetării realizate arată faptul că: din 3182 de autorități publice locale, doar 180 (5,66%) acordă integral burse școlare pentru elevi, cu respectarea cadrului legal în vigoare; doar un număr de 1043 de localități (32,78%) acordă cel puțin un tip de bursă școlară; dintre cele patru tipuri de burse școlare, bursa de ajutor social se acordă de către 948 de autorități publice locale din 3182 (29,79%), bursa de merit de către un număr de 551 (17,32%), cea de studiu de către 266 (8,36%), iar cea de performanță de doar 163 de autorități publice locale (5,12%).

Având în vedere situația existentă, au fost formulate următoarele propuneri și recomandări:

  1. Autoritățile publice locale care nu acordă burse școlare să procedeze de îndată la adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea cuantumului și numărului burselor școlare pentru elevi, cu respectarea criteriilor generale de acordare prevăzute de OMECTS nr. 5576/2011;
  2. Autoritățile publice locale care nu au prevăzut credite bugetare în bugetul pe anul 2020 în vederea acordării burselor școlare să procedeze de îndată la rectificare bugetului local;
  3. Inspectoratele școlare județene să solicite autorităților publice locale respectarea obligației legale de a acorda burse școlare, precum și să monitorizeze gradul de acordare a burselor școlare la nivel județean;
  4. Prefecții, în virtutea rolului de reprezentanți ai Guvernului în teritoriu, să monitorizeze respectarea de către autoritățile publice locale a obligației de a acorda burse școlare, punându-le acestora în vedere să se conformeze prevederilor legale;
  5. Ministerul Educației și Cercetării să solicite inspectoratelor școlare județene monitorizarea situației respectării obligației unităților administrativ-teritoriale de a acorda burse școlare și pe baza datelor obținute să realizeze rapoarte anuale privind respectarea dreptului la burse școlare al elevilor;
  6.  Guvernul să adopte o hotărâre privind stabilirea cuantumului minim al burselor școlare,  cuantumuri care să fie în valoare de cel puțin: 134,6 lei (10% din salariul minim net pe economie) – bursa de merit; 269,2 lei (20% din salariul minim net pe economie) – bursa de performanță; 336,5 lei (25% din salariul minim net pe economie) – bursa de studiu; 403,8 lei (30% din salariul minim net pe economie) – bursa de ajutor social;
  7. Guvernul, în vederea respectării principiului autonomiei locale, să aloce din bugetul de stat fondurile necesare în vederea asigurării plății burselor școlare la cuantumurile minime mai sus menționate prin finanțarea complementară, conform art. 105 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Raportul integral, care conține defalcat pe județe situația fiecărei unități administrativ-teritoriale în parte, se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Rapoarte speciale – Rapoarte speciale

2020, sau accesând link-ul.

București, 10 septembrie 2020

One thought on “În 3002 localități din România (94,34%) este încălcat dreptul elevilor la burse școlare

Comments are closed.

Sari la conținut