Relaţii internaţionale
| Relaţii internaţionale |
|
    Vox populi, vox Dei ![]()  Mesajul de întâmpinare al Avocatului Poporului
Menirea Avocatului Poporului prevăzută la art. 58 alin. (1) din Constituţie este aceea de apărare a drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, menire detaliată prin Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările si completările ulterioare, şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, republicat. Eficacitatea Avocatului Poporului în realizarea menirii sale constituţionale depinde de doi factori foarte importanţi, şi anume: personalitatea celui care îndeplineşte o asemenea demnitate şi modalitatea în care această instituţie este percepută de societate. Numărul mare de petiţii primite anual, de circa 10.000, la care trebuie adăugate autosesizările, numărul mare de anchete şi controale prealabile dispuse şi realizate cu succes, numeroasele solicitări de sesizare a Curţii Constituţionale, a instanţelor de contencios administrativ şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu recursuri în interesul legii, analizate, care sunt toate de competenţa Avocatului Poporului, demonstrează modalitatea favorabilă în care este percepută de societate instituţia Avocatului Poporului în România. Pentru activitatea depusă, instituţia este percepută favorabil şi în statele membre ale Uniunii Europene şi în organizaţiile europene şi internaţionale din care face parte. De asemenea, în unele domenii, datorită eficacităţii activităţii Avocatului Poporului, numărul de plângeri s-a redus, cum este cazul apărării drepturilor şi a libertăţilor copilului, reducere la care a contribuit şi modul corespunzător în care autorităţile şi instituţiile publice şi-au făcut datoria, ajutate de organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate apărarea drepturilor copilului. În realizarea sarcinilor constituţionale şi legale pe care le are, Avocatul Poporului a respectat şi respectă instrumentele europene şi internaţionale adoptate în domeniul său de activitate, misiunile Comitetului O.N.U. referitoare la drepturile copilului în acest domeniu, precum şi alte asemenea reglementări. În acest context, considerăm că adoptarea iniţiativei legislative referitoare la înfiinţarea Avocatului Copilului va avea efecte benefice. Mai trebuie menţionat şi faptul că, instituţia Avocatul Poporului îndeplineşte caracteristicile unei instituţii de tip ombudsman cuprinse în Principiile de la Paris, fiind preocupată în continuare de creşterea eficacităţii activităţii sale. De altfel, Avocatul Poporului întreţine şi promovează relaţii europene şi internaţionale bilaterale şi multilaterale cu instituţii de tip ombudsman, cu structuri statale cu atribuţii de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi cu organizaţii neguvernamentale care au acelaşi obiect de activitate, din ţară, din străinătate sau de la nivelul european sau internaţional.   Prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului                                             |





