NOUTĂȚI

 

2024

 

Răspuns colectiv privind petițiile având ca obiect contestarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României din anul 2024 – 12 decembrie 2024

Răspuns colectiv referitor la petițiile prin care se solicită Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale cu privire la procesul electoral, aflat în desfășurare – 6 decembrie 2024

Răspuns colectiv la petițiile având ca obiect sesizarea Curții Constituționale asupra Legii pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (Pl-x nr. 540/2024 – 28 noiembrie 2024

Acțiune în obligarea UAT comuna Dumbrăveni, județul Suceava, la compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit și neefectuat pentru întreaga perioadă lucrată de salariat până la încetarea contractului individual de muncă (obligație scadentă la încetarea contractului individual de muncă), 1 octombrie 2024

Acțiune în obligarea UAT comuna Ghimpați, județul Giurgiu, la angajarea unui asistent personal pentru un copil încadrat în grad de handicap grav cu asistent personal, 5 septembrie 2024

Precizări ale Avocatului Poporului privind petițiile prin care se solicită atacarea la Curtea Constituțională a dispozițiilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, respectiv petițiile referitoare la modul de recalculare a pensiilor aflate în plată, 4 septembrie 2024

Acțiune în constatarea inexistenței juridice a Instrucțiunilor nr. 3/13.11.2019 și nr. 2/16.12.2021, emise de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (nepublicate în Monitorul Oficial) și obligarea autorității la menționarea în certificatul de încadrare în grad de handicap a datei de naștere ca fiind data dobândirii handicapului (handicap congenital), 27 august 2024

Acțiune în obligarea Inspecției Judiciare la soluționarea unei sesizări semnate olograf și transmise, în format scanat, prin poșta electronică, 27 august 2024

Acțiune în constatarea nulității de drept a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova, județul Dolj nr. 107/25.03.2021 privind aprobarea Regulamentului referitor la stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor care constituie contravenții și constatarea nulității de drept a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 293/26.05.2022 și nr. 682/18.12.2023 privind modificarea Regulamentului referitor la stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor care constituie contravenții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 107/2021,  în ceea ce privește interdicția de creștere a animalelor și păsărilor în municipiul Craiova, cât și contravenția aferentă, 14 august 2024

Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier, modificată și completată, în sensul de a se stabili dacă procentul de 30% din suma cu titlu de amendă contravențională reprezintă venit la bugetul I.S.C.T.R. și se poate executa prin intermediul executorilor judecătorești sau se face venit la bugetul general consolidat și se execută prin intermediul executorilor fiscali, 13 august 2024

Solicitare adresată ministrului educației, privind hărțuirea sexuală a tinerilor ca formă a violenței de gen în mediul academic, 1 august 2024

Solicitare adresată ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, privind hărțuirea sexuală a tinerilor ca formă a violenței de gen în mediul academic, 1 august 2024

Solicitare adresată președintelui Consiliului Național al Rectorilor, privind hărțuirea sexuală a tinerilor ca formă a violenței de gen în mediul academic, 1 august 2024

Solicitare adresată rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative – SNSPA, privind hărțuirea sexuală a tinerilor ca formă a violenței de gen în mediul academic, 1 august 2024

Acțiune privind anularea unei hotărâri a Consiliului local al municipiului Tecuci, județul Galați, referitoare la achitarea taxelor de salubrizare percepute pentru imobilele nelocuite aflate în municipiul Tecuci, 23 iulie 2024

Excepție de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 328/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 6/2023 pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacienților nr. 46/2003, 13 iunie 2024

Acțiune în constatarea nelegalității unor prevederi din Regulamentul privind procedura de atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii în municipiul Slobozia, 4 iunie 2024

Acțiune privind anularea HCL nr. 4/2022 a comunei Hărman, județul Brașov, referitoare la plata taxelor speciale de salubrizare, 3 iunie 2024

Acțiune cu privire la obligarea autorităților competente în vederea îndeplinirii obligațiilor legale referitoare la stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (fond funciar), 3 iunie 2024

Acțiune în anularea unor dispoziții ale HCL Constanța nr. 325/2021, referitoare la dobânzile și penalitățile percepute în caz de neplată a chiriei stabilite pentru locuințele sociale, 3 iunie 2024

Excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la sintagma „în condiții de handicap”, 3 iunie 2024

Arta Ombudsmanului: Gestionarea opțiunilor și principiilor strategice – Discursul doamnei Emily O’Reilly, Ombudsmanul European, la cea de-a 13-a conferință mondială a Institutului Internațional al Ombudsmanului, care a avut loc la Haga, Regatul Țărilor de Jos, în perioada 14-17 mai 2024

Acțiune în anularea unei dispoziții a primarului comunei Costești, județul Buzău și obligarea UAT comuna Costești la plata indemnizației de asistent personal al persoanei cu certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, 18 aprilie 2024

Acțiune privind anularea unor hotărâri ale Consiliului local al Municipiului Giurgiu și obligația de plată a taxei de habitat pentru imobilele nelocuite, 15 aprilie 2024

Acțiune în anularea deciziei de impunere privind stabilirea impozitelor/taxelor datorate de către persoanele fizice, emise de către Primăria Orașului Ștefănești și în consecință, emiterea unei noi decizii de impunere ținând cont de faptul că, în raport de ierarhizarea funcțională a localităților urbane și rurale, satul Valea Mare-Podgoria este sat ce aparține orașului Ștefănești, deținând rangul V, 12 aprilie 2024

Acțiune în anularea dispoziției primarului comunei Costești, județul Buzău și solicitarea acordării retroactive a sumei privind indemnizația de asistent personal al persoanei cu certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, 2 aprilie 2024

Răspuns colectiv privind modul de soluționare a petițiilor înregistrate la instituția Avocatul Poporului având ca obiect dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară – 3 aprilie 2024

Ombudsmanii din întreaga Europa încurajează cetățenii UE să voteze la alegerile europarlamentare.

Declarație privind alegerile europarlamentare, 6-9 iunie 2024, 3 aprilie 2024

Observațiile și propunerile formulate de Avocatul Poporului pe marginea proiectului de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023, 2 aprilie 2024

Acțiune în constatarea refuzului nejustificat al UAT Municipiul Brașov de a atribui un loc de veci unui beneficiar al Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, 27 martie 2024

Răspuns colectiv la sesizările primite din partea petenților cu privire la Ordonanța Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare – 28 martie 2024

Raport special privind dificultățile pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități, respectiv pacienții a căror situație socială determină prelungirea spitalizării, 12 martie 2024

Instituţia Avocatul Poporului organizează în perioada 14 martie 2024 – 16 aprilie 2024, la sediul instituţiei Avocatul Poporului din Bucureşti, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, concurs pentru ocuparea a unui post vacant de consilier, funcţie de execuţie, personal contractual angajat pe durată nedeterminată, cu studii superioare de specialitate economică, program de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, în cadrul Biroului financiar, salarizare și resurse umane. 

Instituţia Avocatul Poporului organizează în perioada 13 martie 2024 – 15 aprilie 2024, la sediul instituţiei Avocatul Poporului din Bucureşti, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, concurs pentru ocuparea a 3 (trei) posturi vacante de consilier, funcţie de execuţie, personal contractual angajat pe durată nedeterminată, cu studii superioare de specialitate juridică, program de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, în cadrul Serviciului contencios constituțional, recurs în interesul legii, contencios administrativ și juridic, analiza acte normative, relații externe și comunicare 

ERATA ANUNȚ CONCURS NR. 7468 DIN 6 MARTIE 2024

Instituţia Avocatul Poporului organizează în perioada 12 martie 2024 – 12 aprilie 2024, la sediul instituţiei Avocatul Poporului din Bucureşti, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, concurs pentru ocuparea unui post vacant de expert, funcţie de execuţie, personal contractual angajat pe durată nedeterminată, cu studii superioare de specialitate juridică, program de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, în cadrul Biroului teritorial Craiova la Domeniul apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului – 12 martie 2024

ERATA ANUNȚ CONCURS NR. 7469 DIN 6 MARTIE 2024

ANUNȚ – Instituţia Avocatul Poporului organizează în perioada 11 martie 2024 – 11 aprilie 2024, la sediul instituţiei din Bucureşti, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, concurs pentru ocuparea a 2 (două) posturi vacante de consilier, funcţie de execuţie, personal contractual angajat pe durată nedeterminată, cu studii superioare de specialitate juridică, program de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână, în cadrul Biroului teritorial Slobozia (1 post) şi Biroului teritorial Alba (1 post) – 11 martie 2024

ERATA ANUNȚ CONCURS NR. 7436 DIN 5 MARTIE 2024

Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 75 alin. (1) și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, raportate la prevederile art. 2553 alin. (1) din Codul civil și ale art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Codul de procedură civilă având ca obiect modalitatea de calcul al termenului de preaviz, în sensul de a se stabili modalitatea de calcul a termenului de preaviz, respectiv dacă acesta include sau nu și ziua în care a fost comunicată notificarea privind încetarea contractului individual de muncă, respectiv ziua în care s-a împlinit termenul, 26 februarie 2024

Excepție de neconstituționalitate având ca obiect prevederile art. 108 alin. 12 lit. a) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar – 23 ianuarie 2024

Precizări ale instituției Avocatul Poporului cu privire la oportunitatea interzicerii utilizării, comercializării, producerii și importului de „petarde”, 4 ianuarie 2024

Acțiune în constatarea inexistenței juridice a Instrucțiunii nr. 3/13.11.2019, emise de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, a Instrucțiunii metodologice nr. 2/16.12.2021 a Comisiei Superioare, emise de către Comisia Superioară din cadrul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, precum și constatarea refuzului nejustificat al Comisiei de evaluare persoane adulte cu handicap din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 cu privire la „data ivirii handicapului” reclamantei, 3 ianuarie 2024

2023

Acțiune în constatarea refuzului nejustificat al Consiliului Local Municipiul Slatina, referitor la transcrierea unui certificat de căsătorie, 21 decembrie 2023

Acțiune în anularea parțială a două Hotărâri emise de Consiliul Local al comunei Romanu, județul Brăila, referitoare la taxa de habitat, 12 octombrie 2023

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 9 din Legea nr. 217/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu referire la art. 2181 alin. (7) prin care se instituie o cauză de nepedepsire – 5 octombrie 2023

Solicitarea Instituției Avocatul Poporului referitoare la modificarea și completarea proiectului de Ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare pentru anul școlar 2023-2024, 5 septembrie 2023

Acțiune în anularea parțială a Hotărârii nr. 366/2015, emisă de Consiliul Local al Municipiului Botoșani, respectiv a dispozițiilor art. 1 pct. 2 lit. d) din această hotărâre, precum și a unor acte subsecvente, încheiate în temeiul acestor prevederi, 31 august 2023

Poziția Instituției Avocatul Poporului pe marginea proiectului de Ordin privind modalitatea de acordare a burselor școlare pentru anul școlar 2023-2024, 30 august 2023

Participarea unui reprezentant al Avocatului Copilului la acțiunea Agenției Națională Antidrog destinată minorilor aflați în situație de risc de neglijare și abuz, precum și persoanelor fără adăpost, 23 august 2023

Acțiune în anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 293/26 mai 2022, privind modificarea Regulamentului referitor la stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, 23 august 2023

Excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la personalul cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, 27 iulie 2023

Obiecție de neconstituționalitate referitoare la prevederile Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție precum și a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative  (PL-x nr. 57/2023, L814/2022), precum și cele ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022, 3 iulie 2023

Excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 481 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, 21 aprilie 2023

Obiecție de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. I, punctul 17 referitoare la art. 139¹ alin. (1) și (2), precum și cele ale art. I pct. 38 cu referire la introducerea alin. (1¹) în cuprinsul art. 345 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative (PL-x nr. 246/2023, L 2/2023), 12 aprilie 2023 

RAPORT SPECIAL PRIVIND HĂRȚUIREA ȘI VIOLENȚA LA LOCUL DE MUNCĂ, 12 aprilie 2023

Obiecție de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru modificarea art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x nr. 116/2023), 10 aprilie 2023

Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, în sensul de a stabili dacă acestea sunt sau nu aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019, 23 iulie 2020 – 29 martie 2023

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (6) lit. d) și art. 151  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, modificată și completată prin Legea nr. 326/2022, 9 martie 2023

Demers realizat cu succes de Biroul Teritorial Brașov, 3 martie 2023

2022

Sesizarea de neconstituționalitate referitoare la prevederile Legii privind securitatea şi apărarea cibernetică a României precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 773/2022, L828/2022), 27 decembrie 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale (PL-x nr. 628/2022), 23 noiembrie 2022

Raport special prevenție și informare în domeniul medical din România, 23 noiembrie 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 206, art. 228 alin. (5), (6) și (7), art. 234 alin. (2) și art. 271 din Legea privind statutul judecătoriilor și procurorilor (L 612/2022, PL-x nr. 440/2022), 20 octombrie 2022

Raport special privind respectarea dreptului de proprietate în procesul de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere – 19 octombrie 2022

Poziția Avocatului Poporului față de presupusa participare la un eveniment public a reprezentantului Biroului Teritorial Pitești

Zile porți deschise la Avocatul Poporului – 28 septembrie 2022

Poziția Avocatului Poporului față de eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate – 12 septembrie 2022

Adresă către ministrul justiției prin care s-a solicitat inițierea de modificări a legislației excuțional penale care să aibă în vedere și să respecte pricipiul interesului superior al copilului ai cărui părinți sunt privați de libertate – 22 august 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 15 alin (1) și (3) cu referire la sintagma „adunare generală” și art. 33 alin. (3) și (4) din Legea tineretului  (PL-x nr. 716/2018)  – 4 iulie 2022

Recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea neunitară a dispozițiilor art. 3 coroborat cu art. 6-8 și art. 12, raportat la Anexa II din Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și dispozițiile art. 1-5 din Ordinul nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, în sensul de a se stabili dacă activitatea desfășurată în cadrul Centrelor Teritoriale de Calcul este considerată activitate desfășurată în condiții speciale și poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă – 16 iunie 2022

Mesajul Avocatului Poporului cu ocazia Zilei de 1 Iunie – 31 iunie 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății precum și pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA (PL-x nr. 485/2021), precum și ale art. V din Ordonanța Guvernului nr. 18/2021 – 27 mai 2022

Excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 393 alin. (3) și ale art. 488 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată și modificată, față de art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 131 și art. 132 din Constituție – 16 mai 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare dispozițiile legii privind transmiterea unor bunuri imobile destinate activităților de asistență sanitar-veterinară, aflate în proprietatea privată a statului, din administrarea Agenției Domeniilor Statului în administrarea consiliilor locale, precum și pentru abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar veterinară (PL-x nr. 643/2020) – 21 aprilie 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la prevederile Legii pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (PL-x nr. 589/2021) – 5 aprilie 2022

Excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din data de 2 martie 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la sintagma „opinie (…) politică” din cuprinsul prevederilor art. I din Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x nr. 134/2021) – 22 martie 2022

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 148 alin. (7) din Codul de procedură penală – 16 martie 2022

Comunicatul Avocatului Poporului cu privire la sesizare Curții Constituţionale în ceea ce privește Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice (PL-x nr. 428/2021) – 15 martie 2022

Sesizare de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 2 punctul 27, cu referire la art. 102, prin care s-a modificat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, cu modificările și completările ulterioare, cele ale art. 10, prin care s-a modificat Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 13 cu referire la prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 48 cu referire la art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată, din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice (PL-x nr. 428/2021) – 9 martie 2022

Anunț reluare audiențe – 1 martie 2022

Recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind stabilirea competenței materiale a instanțelor în cauzele de malpraxis – decizie de admitere a Înaltei Curți de Casație și Justiție – 22 februarie 2022

ÎNDRUMĂRI referitoare la cadrul legal al contravențiilor stabilite pentru nerespectarea de către persoana care intră pe teritoriul României a obligaţiei de a completa Formularul digital în termen de 24 de ore de la intrarea în ţară – 11 februarie 2022

Raport anual 2021 – 1 februarie 2022

Raport special privind respectarea dreptului la muncă și protecția socială a muncii – 26 ianuarie 2022

Anunț suspendare audiențe – 24 ianuarie 2022

Comunicatul Avocatului Poporului față de răspunsul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București privind procedurile de audiere a medicilor ATI – 19 ianuarie 2022

Poziția Avocatului Poporului față de procedurile de audiere a medicilor din secțiile anestezie și terapie intensivă (ATI) în cadrul urmăririi penale, în actualele condiţii pandemice

– Răspunsul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București 

2021

Rezultatele cercetării privind Copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – 10 decembrie 2021

Obiecție de neconstituționalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal (Pl-x nr. 250/2016) – 23 noiembrie 2021

Solicitare adresată ministrului sănătății privind comunicarea unui punct de vedere cu privire la frecvența cu care au loc incendii în unitățile sanitare din țară în ultima perioadă

Revenire la solicitarea adresată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind suspendarea internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii

Solicitare adresată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind stadiul în care se află procedura de achiziție publică a programului informativ privind Registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan și când este preconizată implementarea sa

Solicitare adresată directorului general al Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară referitoare măsurile privind constituirea Registrului unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan

Solicitare adresată ministrului educației în sensul exprimării unui punct de vedere față de instituirea pragului de 60% personal vaccinat în unitățile de învăţământ, dar și a problemelor care derivă din acesta, introdus prin Ordinul comun nr. 5558 din 5 noiembrie 2021, privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

Solicitare adresată ministrului finanțelor privind comunicarea informațiilor legate de identificarea unor soluții în vederea deblocării aprobării Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, asigurând astfel accesul pacienților diagnosticați la tratamentul antiviral necesar (accesul la tratament al pacienților cu hepatită cronică virală C)

Solicitare adresată directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în sensul exprimării unui punct de vedere referitor la oportunitatea și posibilitatea statului român de a dezvolta o aplicație proprie pentru verificarea certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, aplicația existentă fiind disponibilă numai pe platformele cu sistem de operare Android

– Răspunsul Serviciului de Telecomunicații Speciale

Solicitare adresată ministrului interimar al sănătății privind suspendarea internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii

Solicitare adresată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind suspendarea internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii

Precizări ale Avocatului Poporului privind numeroasele petiții prin care se solicită atacarea la Curtea Constituțională a unor Hotărâri de Guvern emise în contextul pandemiei de COVID-19

Solicitare adresată ministrului educației privind analizarea oportunității modificării art. 1 alin. (3) din Ordinul nr. 5196/1756/2021

Demersuri ale Instituției Avocatul Poporului vizând lipsa normelor metodologice care să reglementeze folosirea limbilor minorităților în cadrul acordării serviciilor medicale și de asistență socială

– Răspunsul Ministerului Muncii și Protecției Sociale

– Răspunsul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială

Solicitare adresată prim-ministrului privind două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ: Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă,  pentru personalul din cadrul unor unități publice și private și Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Solicitare adresată ministrului sănătății privind două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ: Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă,  pentru personalul din cadrul unor unități publice și private și Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

– Răspunsul Ministerului Sănătății

Solicitare adresată ministrului muncii și protecției sociale privind două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ: Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă,  pentru personalul din cadrul unor unități publice și private și Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

– Răspunsul Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale

Revenire la solicitările adresate Ministerului Sănătății privind comunicarea unui punct de vedere referitor la: stadiul elaborării și implementării Planului Național de Cancer și modalitățile identificate de soluționare a aspectelor semnalate prioritar de către bolnavii cu afecțiuni oncologice

Notă privind soluționarea petiției prin care se solicită sesizarea Curții Constituționale a României în privința dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții Anghel Saligny

– Precizările Consiliului Economic și Social referitoare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții Anghel Saligny

Solicitare adresată Ministerului Educației privind organizarea campaniei de vaccinare în școli și chestionarele aplicate părinților

Solicitare adresată Secretariatului General al Guvernului privind organizarea campaniei de vaccinare în școli

Solicitare adresată ministrului educației privind formularea unui punct de vedere în legătură cu anumite prevederi din Ordinul comun al miniștrilor educației și sănătății nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial nr. 848 din 6 septembrie 2021

Rezultatul demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului cu privire la elaborarea și implementarea unui program de conștientizare a populației sub aspectul gestionării și colectării medicamentelor expirate și nefolosite

– Răspunsul Ministerului Sănătății privind demersurile întreprinse de instituția Avocatul Poporului cu privire la elaborarea și implementarea unui program de conștientizare a populației sub aspectul gestionării și colectării medicamentelor expirate și nefolosite

Excepție de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011

Solicitare adresată secretarului general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind situația azilelor/căminelor de bătrâni care funcţionează fără acreditate/licență, 25 august 2021

Declarația de la Monaco, adoptată la Congresul Asociației Ombudsmanilor și Mediatorilor Francofoni – AOMF, 12-13 iulie 2021     

Raport special privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătății mintale a copiilor – măsuri recomandate în vederea îmbunătățirii accesului copiilor la servicii medicale de specialitate psihiatrică și psihologică

Respingerea Rapoartelor de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale Avocatului Poporului încalcă dispozițiile constituționale și legale

Răspunsul Ministerului Sănătății referitor la obligația instituită la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice pentru unitățile spitalicești de stat sau private și cabinetele individuale de medicină de stat și private, inclusiv cabinetele de medicină dentară de stat sau private de a avea în dotare cel puțin o doză de adrenalină pentru autoinjectare, încadrată în termenul de valabilitate înscris pe ambalaj

Rezultatul demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului în cadrul sesizării din oficiu referitoare la populația României

Solicitare adresată Universității de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, în sensul comunicării de către aceasta a argumentelor care au condus la decizia prin care studenții UMF Iași nu pot avea acces în sala de examen decât dacă dovedesc că s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau dacă au efectuat un test Covid al cărui rezultat este negativ, dar și un punct de vedere referitor la susținerea financiară a costurilor necesare testării, astfel încât acestea să nu devină o povară pentru studenți

– Răspunsul Universității de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi

Rezultatul demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului cu privire la disfuncționalitățile Sistemului Informatic Unic Integrat – SIUI, 4 iunie 2021

Linii directoare ale Institutului Internaţional al Ombudsmanului – IOI privind sprijinirea colegilor aflați sub amenințare

Declarația de la Dublin, adoptată la Adunarea Generală a Institutului Internațional al Ombudsmanului – IOI, 25 mai 2021

Anunț privind reluarea audiențelor începând cu 1 iunie 2021

Răspunsurile Ministerului Sănătății urmare demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului privind obligativitatea vaccinării / accesul la stagiile de practică pentru studenții nevaccinați ai facultăților de medicină

– Răspunsul Ministerului Sănătății privind obligativitatea vaccinării

– Răspunsul Ministerului Sănătății privind accesul la stagiile de practică pentru studenții nevaccinați ai facultăților de medicină

Raport cu privire la asistența psihologică în cadrul centrelor de reținere și arestare preventivă – Extras din constatările celor 51 de vizite ale Mecanismului Național de Prevenire 2015-2020

Raport special privind lipsa medicilor de familie din zona rurală și din zonele defavorizate sau greu accesibile, 28 aprilie 2021

Răspunsul autorităților cu competență în domeniu, urmare demersurilor întreprinse de instituția Avocatul Poporului privind lipsa apei cale și a căldurii în București

– Răspunsul Primăriei Municipiului București

– Răspunsurile Companiei Municipale Termoenergetica București SA (CMTEB) 1

– Răspunsurile Companiei Municipale Termoenergetica București SA (CMTEB) 2

Precizări ale Avocatului Poporului privind demersurile întreprinse referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial al României Partea I a hotărârilor adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, 31 martie 2021

Solicitare adresată primului-ministru privind nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, 30 martie 2021

Revenire la solicitarea adresată ministrului sănătății privind comunicarea un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie, 29 martie 2021

Solicitare adresată ministrului sănătății privind o serie de nemulțumiri ale personalului medical, printre care și plata gărzilor la nivelul anului 2021 și eliminarea gărzilor obligatorii neplătite, 25 martie 2021

Solicitare adresată ministrului educației și cercetării privind o serie de nemulțumiri ale personalului medical, printre care și plata gărzilor la nivelul anului 2021 și eliminarea gărzilor obligatorii neplătite, 25 martie 2021

Solicitare adresată ministrului muncii și protecției sociale privind o serie de nemulțumiri ale personalului medical, printre care și plata gărzilor la nivelul anului 2021 și eliminarea gărzilor obligatorii neplătite, 25 martie 2021

Solicitare adresată președintelui Colegiului Medicilor din România privind o serie de nemulțumiri ale personalului medical, printre care și plata gărzilor la nivelul anului 2021 și eliminarea gărzilor obligatorii neplătite, 25 martie 2021

Solicitare adresată președintelui Sindicatului Medical România privind o serie de nemulțumiri ale personalului medical, printre care și plata gărzilor la nivelul anului 2021 și eliminarea gărzilor obligatorii neplătite, 25 martie 2021

Avocatul Poporului solicită publicarea integrală pe site-ul publicației Stiripesurse.ro, a următorului Drept la replică – 23 martie 2021

Solicitare adresată președintelui Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă privind comunicarea un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie, 18 martie 2021

Solicitare adresată ministrului educației și cercetării referitoare la transportul școlar, acordarea de tichete sociale și accesul copiilor la tehnologie digitală, 15 martie 2021

Solicitare adresată ministrului sănătății privind comunicarea un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie, 11 martie 2021

Răspunsul Instituției Avocatul Poporului la petiția formulată de Asociația Foștilor Parlamentari

Solicitare adresată ministrului sănătății privind unitățile sanitare din Brașov care funcționează fără autorizații de securitate la incendiu, 12 februarie 2021

Recomandarea nr. 16 din 12 februarie 2021, adresată președintelui Consiliului Județean Brașov, privind unitățile sanitare din Brașov care funcționează fără autorizații de securitate la incendiu, 12 februarie 2021

Notă privind modul în care Ministerul Muncii și Protecției Sociale a dus la îndeplinire recomandarea instituției Avocatul Poporului referitor la revenirea la serviciu a persoanelor care au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv

Notă privind rezultatul demersurilor întreprinse de Avocatul Poporului referitor la sesizarea din oficiu având ca obiect acordarea pensiei de urmaș pentru copii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19

Rezoluția 75/186 a Adunării Generale a ONU privind Rolul instituțiilor Ombudsmanului și Mediatorului

Solicitare adresată ministrului sănătății privind obținerea unor date cu privire la impactul pandemiei Covid-19 asupra sănătății mintale a copiilor, 21 ianuarie 2021

Solicitare adresată ministrului educației și cercetării privind obținerea unor date cu privire la impactul pandemiei Covid-19 asupra sănătății mintale a copiilor, 21 ianuarie 2021

Solicitare adresată ministrului educației și cercetării privind formularea unui punct de vedere față de desființarea unor clase a 9-a din cadrul mai multor licee din țară, 21 ianuarie 2021

Solicitare adresată ministrului sănătății privind discontinuitățile înregistrate în aprovizionarea farmaciilor din țară cu Eurthyrox, 20 ianuarie 2021

Revenire și solicitare de informații suplimentare Ministerului Educației și Cercetării privind recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății de redeschidere a unităților de învățământ, 14 ianuarie 2021

Solicitare de informații suplimentare adresată ministrului sănătății, referitoare la campania de vaccinare a populației împotriva COVID-19, 6 ianuarie 2021

Solicitare de informații suplimentare adresată directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, referitoare la campania de vaccinare a populației împotriva COVID-19, 6 ianuarie 2021

Solicitare de informații suplimentare adresată președintelui Comitetului Naţional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, referitoare la campania de vaccinare a populației împotriva COVID-19, 6 ianuarie 2021

Solicitare adresată președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, referitoare la informarea clienților casnici cu privire la liberalizarea pieței energiei electrice, 5 ianuarie 2021

2020

Revenire și solicitare de clarificări suplimentare adresate ministrului sănătății privind deficitul de personal medical specializat ATI, 24 decembrie 2020

Solicitare adresată șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind deficitul de personal medical specializat ATI, 24 decembrie 2020

– Răspunsul Ministerului Sănătății – Direcția politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnologiilor medicale – Revenirea la Recomandarea nr. 133 din 16 iulie 2020, privind criza de Euthyrox existentă la nivel național, medicament necesar bolnavilor de tiroidă- 22 decembrie 2020

Poziția Avocatului Poporului cu privire la componența Guvernului, din perspectiva egalității de șanse între femei și bărbați – 23 decembrie 2020

Solicitare adresată Ministerului Sănătății privind solicitarea unui punct de vedere referitor la emiterea, de către Sistemul Medical MedLife, prin intermediul Imprimeriei Naționale, a certificatului unic cu timbru securizat pentru pacienții care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, 22 decembrie 2020

Solicitare adresată directorului general al Imprimeriei Naționale privind solicitarea unui punct de vedere referitor la emiterea, de către Sistemul Medical MedLife, prin intermediul Imprimeriei Naționale, a certificatului unic cu timbru securizat pentru pacienții care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, 22 decembrie 2020

– Răspunsul președintelui Consiliului de Administrație al MedLife Grup, ca urmare a solicitărilor adresate Ministerului Sănătății și Imprimeriei Naționale privind solicitarea unui punct de vedere referitor la emiterea, de către Sistemul Medical MedLife, prin intermediul Imprimeriei Naționale, a certificatului unic cu timbru securizat pentru pacienții care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2

Solicitare adresată ministrului sănătății privind măsurile de monitorizare și prevenire a infecției cu HIV, dar și accesul la tratament și asistență medicală al persoanelor infectate, 15 decembrie 2020

Îndrumări privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de către cetățenii aflați în carantină / izolare la domiciliu

Solicitare adresată ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației privind situația medicilor din familie din mediul rural, 2 decembrie 2020

Solicitare adresată ministrului sănătății privind situația medicilor din familie din mediul rural, 2 decembrie 2020

Punct de vedere solicitat Ministerului Educației și Cercetării privind recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății de redeschidere a unităților de învățământ, 24 noiembrie 2020

Punct de vedere solicitat Ministerului Sănătății privind recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății de redeschidere a unităților de învățământ, 24 noiembrie 2020

Revenire la Recomandarea nr. 127 din 3 iulie 2020, adresată ministrului sănătății, 16 noiembrie 2020

Revenire la Recomandarea nr. 109 din 13 mai 2020, adresată ministrului muncii și protecției sociale, 16 noiembrie 2020

Solicitare adresată ministrului afacerilor interne privind comunicarea actului normativ care stă la baza luării măsurii ca polițiștii să patruleze în civil și să poată aplica amenzi – sesizare din oficiu a Avocatului Poporului, 8 octombrie 2020

– Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne

Solicitare adresată ministrului afacerilor interne referitoare la informațiile furnizate de instituțiile statului cu privire la populația actuală a României, inclusiv cu privire la numărul real al cetățenilor cu drept de vot, 6 octombrie 2020 

Solicitare adresată președintelui Autorității Electorale Permanente referitoare la informațiile furnizate de instituțiile statului cu privire la populația actuală a României, inclusiv cu privire la numărul real al cetățenilor cu drept de vot, 6 octombrie 2020

– Răspunsul Autorității Electorale Permanente

Solicitare adresată președintelui Institutului Național de Statistică referitoare la informațiile furnizate de instituțiile statului cu privire la populația actuală a României, inclusiv cu privire la numărul real al cetățenilor cu drept de vot, 6 octombrie 2020

– Răspunsul Institutului Național de Statistică

 

Sari la conținut